Plante care înfloresc toamna
Ochiul-boului, care are diverse culori, cum ar fi roşu închis, levănţică, purpuriu, roz şi alb, este o plantă care înfloreşte toamna. Ochiul-boului de toamnă preferă un strat însorit. În funcţie de tipul şi de structura stratului, puteţi alege dintre ochiul-boului sub formă de tufe, plante pitice cu flori mici şi plante cu creştere înaltă. Florile colorate arată foarte bine în combinaţie cu diferite tipuri de iarbă. De asemenea, albinele şi fluturii se bucură de această sursă delicioasă de hrană, întrucât în acest moment din an nu mai sunt disponibile decât puţine surse de polen. Ochiul-boului de toamnă înfloreşte până la începutul lui noiembrie, în funcţie de soiul utilizat şi de vreme.
Nici daliile nu trebuie ignorate. Cu florile lor colorate, şi ele stârnesc bucuria grădinarilor în timpul toamnei. Totuşi, deoarece sunt bulbi de vară, care nu pot fi plantaţi toamna, nu vom mai discuta aici despre aceste vedete ale grădinii.
O altă plantă clasică de toamnă este crizantema, care înfloreşte din august până în noiembrie, în funcţie de soi. Crizantemele sunt utilizate, de obicei, pentru a crea pete de culoare în ghivece, asigurând decorarea uşilor de la intrare sau a curţilor interioare, întrucât durează mai multe săptămâni. Totuşi, crizantemele pot fi plantate cu succes şi în grădină. Cu toate acestea, reţineţi că majoritatea crizantemelor nu sunt rezistente, chiar dacă adesea supravieţuiesc primului îngheţ. Soiul rezistent „Poesie”, cu flori albe, este cel mai potrivit pentru straturile de flori. Solul trebuie să fie bogat în nutrienţi şi poros, deoarece crizantemele nu tolerează umezeala stagnantă. Amplasarea este deosebit de importantă pentru creşterea plantei: cu cât locul în care se află este mai însorit, cu atât crizantemele vor înflori mai mult. Şi cu cât sunt mai protejate de vânt, cu atât perioada de înflorire va fi mai lungă. Iarna, crizantemele trebuie protejate cu vreascuri sau cu frunze.
Pentru admiratorii exoticului, avem câteva sfaturi pentru florile de toamnă cu adevărat speciale, despre care mulţi amatori nici măcar nu au auzit.
Saxifraga (numele său latinesc) aparţine genului saxifrage. În latină, saxifraga înseamnă „care sparge piatra”, iar această plantă simplă se dezvoltă extrem de bine într-un loc pietros sau stâncos. Saxifraga cortusifolia, varietatea „fortunei”, de pildă, înfloreşte târziu şi în Germania este cunoscută sub denumirea populară de „micul octombrie”. Frunzele sunt lobate, cu aspect de piele, şi arată minunat tot timpul anului. Cu toate acestea, către finele sezonului de grădinărit, acestea capătă culoarea ocru şi sunt deosebit de atractive. Florile sale albe, în formă de stea, car par să plutească pe tulpinile înalte de până la 30 cm, apar în septembrie şi octombrie. Zonele aflate la umbră sau semiumbră asigură cele mai bune condiţii pentru Saxifraga cortusifolia, varietatea „fortunei”.
O altă plantă mai puţin întâlnită este mielăreaua (Vitex agnus castus), care înfloreşte în intervalul august-octombrie. Florile sunt mov deschis, albastre, roz sau albe şi formează panicule lungi de până la 30 cm, având un parfum aromat. Mielăreaua, cunoscută şi sub numele de piperul-călugărului, era adesea plantată în grădinile mănăstirilor, fructul său fiind utilizat ca mirodenie şi ca anafrodiziac pentru a reprima „dorinţa carnală josnică”. Mielăreaua creşte până la înălţimea de aproximativ trei metri. Când planta este tăiată, frunzele sale palmate împrăştie un miros plăcut. Preferă să crească în locuri umede, ca de pildă în apropierea unui iaz.