roses
Realise your gardening  dreams

Vremea plantării trandafirilor

Trandafirul este regele florilor şi un element esenţial în orice grădină. Este una dintre cele mai populare flori de grădină. Deoarece există atât de multe soiuri de trandafir, puteţi găsi înălţimea potrivită pentru orice grădină: trandafiri înalţi, care ajung la 2 metri înălţime, trandafiri pitici, trandafiri standard şi chiar şi trandafiri târâtori, potriviţi pentru plantare pe pante. Când cumpăraţi trandafiri, asiguraţi-vă că sunt de calitate, având lăstari puternici şi rădăcini bine dezvoltate, de exemplu.

Perioada de plantare pentru trandafiri este de la mijlocul lunii martie şi până la mijlocul sau sfârşitul lunii aprilie, în funcţie de vreme. Alegeţi un loc în care plantele beneficiază de aer şi lumină suficientă, ideal mai multe ore de lumină solară pe zi. Totuşi, locul ales nu trebuie să fie foarte cald, foarte rece sau plin de umezeală, pentru ca trandafirii să nu cadă pradă bolilor sau paraziţilor. O zi înnorată este ideală pentru plantarea trandafirilor.

Înainte de plantare, trandafirii trebuie puşi în apă cel puţin 1-2 ore, dar nu mai mult de 24 de ore. Rădăcinile nu trebuie lăsate să se usuce imediat după ce trandafirul a fost cumpărat. Groapa de plantare trebuie să fie suficient de largă şi de adâncă pentru ca rădăcinile să aibă loc. Afânaţi uşor stratul de pământ inferior cu o furcă de grădinărit. Înainte de a aşeza trandafirul în groapa de plantare, scurtaţi puţin rădăcinile şi tăiaţi-le pe cele stricate, stimulând astfel formarea de rădăcini noi. De asemenea, îndepărtaţi lăstarii nedezvoltaţi şi scurtaţi lăstarul principal cu 3-4 muguri, sau, în cazul trandafirilor tip tufă sau standard, cu 2-3 muguri.

roses
dorns
rose bush

1/3

Apoi, aşezaţi trandafirul în groapa de plantare, asigurându-vă că ochiul de altoire se află la circa 4-5 cm sub suprafaţă. Răsfiraţi puţin rădăcinile şi întindeţi-le în groapă. Înainte de a pune la loc pământul scos din groapă, amestecaţi-l cu aproximativ 30% compost sau îngrăşământ natural. Dacă solul este dens, adăugaţi nişte nisip grosier sau pietriş şi calcar. Ţineţi trandafirul pe loc în timp ce umpleţi groapa, apoi scuturaţi-l puţin pentru ca solul să se distribuie printre rădăcini. În cele din urmă, bătătoriţi bine pământul şi udaţi trandafirul din belşug. După ce apa a fost absorbită, puteţi adăuga şi pământul rămas, formând o grămăjoară cu înălţimea de cca 20 cm, pentru ca trandafirul să nu se usuce şi pentru a-l proteja de îngheţ. Nu uitaţi ca, din când în când, în timpul zilelor secetoase, să udaţi bine planta, astfel încât aceasta să înflorească în toată splendoarea sa începând cu luna iunie.

a person is cutting roses