Cum pot adăuga obiecte?

Deschideți meniul de obiecte și faceți clic pe obiectul pe care doriți să îl adăugați. Aici veți găsi toate obiectele pe care le puteți utiliza pentru a vă proiecta grădina. Există trei tipuri de obiecte.

MyGarden

Obiectele de tip formă

Aceste obiecte permit amplasarea unor zone cum ar fi suprafețele acoperite cu gazon sau terasele, folosind puncte de ancorare.

MyGarden

Obiectele de tip pensulă

Aceste obiecte permit desenarea manuală a obiectelor precum gardurile vii, ochiurile de apă, suprafețele de sol sau potecile, cu ajutorul unei pensule.

MyGarden

Obiectele de bază

Obiecte pe care le adăugați în grădină făcând clic pe acestea și amplasându-le în spațiul dvs. de lucru. Aceste obiecte pot fi scalate și rotite.

Cum pot desena utilizând obiectele de tip formă?

Faceți clic pe un obiect de tip formă din meniul de obiecte, de exemplu Concrete (Beton). Faceți clic pe primul colț al zonei dorite. Apoi, continuați făcând clic pe următorul colț. O linie dreaptă este trasată între punctele 1 și 2. În acest mod, puteți desena o zonă. După ce terminați, faceți clic pe semnul de bifare de culoare verde. Puteți, firește, regla suprafața după trasarea acesteia deplasând punctele amplasate, adăugând mai multe puncte sau chiar creând suprafețe curbate.

MyGarden

Cum pot desena utilizând obiectele de tip pensulă?

Faceți clic pe un obiect de tip pensulă din meniul de obiecte, de exemplu Hedge (Gard viu). Faceți clic în punctul din care doriți să înceapă gardul viu și mențineți apăsat butonul mouse-ului. Menținând butonul apăsat, deplasați cursorul mouse-ului. În meniul de obiecte, puteți, de asemenea, alege diferite dimensiuni ale pensulelor.

MyGarden

Cum pot regla obiectele?

Faceți clic pe un obiect desenat pentru a-l selecta. Apoi, puteți face clic și puteți deplasa obiectul în zona desenată. Puteți, de asemenea, schimba dimensiunea obiectului trăgând colțurile acestuia. Rețineți că dimensiunea anumitor obiecte se modifică proporțional.

Cum pot șterge obiecte?

Puteți șterge obiecte selectându-le, făcând clic dreapta pe acestea și alegând opțiunea Delete (Ștergere). Puteți, de asemenea, șterge un obiect selectându-l și apăsând tasta Backspace sau tasta Delete de pe tastatură.

MyGarden

Cum pot roti obiectele?

Selectați obiectul dorit. Aduceți cursorul mouse-ului deasupra colțurilor obiectului selectat pentru a afișa pictograma de rotație. Rețineți că această funcție nu este disponibilă pentru obiectele de tip formă și cele de tip pensulă.