EM-Gartenfond-034

Mini-iazuri pentru balcoane şi terase

Garden Life
Distribuiți articolul
Ce poate fi mai frumos decât relaxarea în susurul apei din grădina sau terasa dvs. sau, pur şi simplu, să vă lăsaţi gândurile să zburde în voie? Un element acvatic transformă cea mai mică grădină într-un paradis. Şi nu trebuie să alegeţi mereu un iaz! Apa poate fi integrată în diferite moduri: sub forma unei fântâni arteziene sau în boluri cu apă decorate cu plante.
Pentru a crea unu mini iaz, aveţi nevoie de un recipient care să ţină apă. Găsiţi recipiente adecvate în magazinele de grădinărit. Este foarte uşor să transformaţi nişte cuve de plastic, cum ar fi cele pentru construcţii, în mini iazuri. Totuşi, pentru a îmbunătăţi aspectul, ele trebuie îmbrăcate sau aşezate în recipiente mai frumoase, cum ar fi un vas de lemn. Recipientele de ceramică sunt şi ele potrivite. Însă deoarece aceste recipiente crapă la temperaturi reduse, trebuie golite toamna, înainte de primul îngheţ.

Recipientul trebuie să permită o adâncime a apei de cel puţin 10 centimetri, care este adâncimea minimă pentru numeroase plante acvatice care cresc în regiunile mlăştinoase din apropierea lacurilor. Cuvele mai largi în partea superioară decât în partea de jos sunt potrivite pentru iarnă, deoarece permit gheţii să se extindă către în sus. Plantele viguroase pot rezista peste iarnă afară, în apă. Totuşi, puteţi, de asemenea, să replantaţi şi să schimbaţi designul miniiazurilor o dată cu schimbarea anotimpului.

Cel mai bun loc pentru un mini iaz este cel care beneficiază de aproximativ şase ore de soare pe zi. Un loc umbros nu este potrivit. Dacă mini iazul este un pic umbrit în miezul zilei, în zilele calde se va evapora mai puţină apă. În caz contrar, trebuie adăugată mereu apă, ideal apă de ploaie. Apa de la robinet este potrivită dacă are pH-ul de 6-6,5 (utilizaţi un kit de testare pentru a verifica).

Mini iazurile necesită plante potrivite habitatului acvatic. Găsiţi plante iubitoare de apă în magazinele de grădinărit şi la pepiniere. Există plante care cresc îndeosebi în apă sau care preferă zonele adânci ale iazului, ca de exemplu nufărul. Altele cresc în apă nu foarte adâncă (5-50 cm adâncime) sau în zonele mai mlăştinoase ale lacurilor. Verificaţi informaţiile de pe cardul plantei sau solicitaţi sfaturi dacă nu sunteţi sigur(ă).

Pentru plantele de iaz, aveţi nevoie de recipiente de plastic suficient de mari şi permeabile la apă. În primul rând, umpleţi o treime din recipient cu pietriş spălat. Apoi introduceţi plantele şi umpleţi restul recipientului cu pietriş. Pietrişul ţine plantele în apă şi împiedică pământul să fie spălat de apă. Aşezaţi pietre mari sau ceva asemănător sub recipientele cu plante, pentru a le aşeza la înălţimea dorită. Apoi, cu grijă, umpleţi iazul cu apă, agitând solul cât mai puţin posibil, şi miniiazul dvs. este gata.
EM-Rose-004-63cm.eps