Utilizăm module cookie pentru a vă îmbunătăţi experienţa pe site-ul nostru. Continuând să accesaţi acest site web, confirmaţi faptul că sunteţi de acord cu utilizarea modulelor cookie de către noi. Aflaţi mai multe consultând Modulele cookie

Informaţii speciale pentru iernarea plantelor

Cât a fost vara de lungă, aţi hrănit şi aţi îngrijit comorile dvs. din ghivece. Acum, iarna şi riscurile care vin o dată cu ea vă ameninţă plantele. Ce trebuie făcut acum şi ce nu? Deoarece am primit multe solicitări despre acest lucru de la ultimul buletin informativ GARDENA, dorim să vă oferim câteva sfaturi utile pentru a vă îndruma în direcţia cea bună.

Ce trebuie să aveţi în vedere înainte de pregătirea plantelor pentru iarnă: Curăţaţi plantele înainte de a le aduce în interior: îndepărtaţi toate frunzele căzute, pe cele uscate şi bolnave, precum şi părţile lemnoase moarte. Dacă pe plantă există paraziţi, trebuie să o trataţi din nou. Nu aduceţi niciodată în interior plante care au paraziţi!

Alegeţi un loc potrivit:

Lumina: Pe timpul iernii, plantele foioase pot fi aşezate într-un loc întunecat, însă cele veşnic verzi au nevoie de lumină. Cu cât locul este mai cald, cu atât plantele au nevoie de mai multă lumină.



Temperatura:
Există trei categorii diferite: Plante care tolerează îngheţul, plante care nu trebuie să îngheţe şi plante care trebuie să stea la căldură peste iarnă. Cel mai bine este ca, în timpul iernii, să păstraţi plantele mediteraneene într-un loc luminos, la temperaturi de 10-12°C şi să le udaţi moderat, ca să nu se usuce. Ţineţi plantele tropicale într-un loc luminos, la temperatura de 20-22°C şi udaţi adecvat, astfel încât plantele să nu fie prea ude, dar să stea în sol umed.

Afirmăm din nou: cu cât locul este mai cald, cu atât plantele au nevoie de mai multă lumină!



Ajutor:
Acum se găsesc sere gonflabile cu monitoare de îngheţ, care sunt nişte locaţii potrivite pentru iernatul plantelor mediteraneene în ghiveci, dacă nu aveţi loc în altă parte.

Când ar trebui să aduc plantele în interior pentru iernat?

Regula de bază este următoarea: Aduceţi plantele în interior cât mai târziu posibil şi scoateţi-le cât mai devreme. Ca regulă generală, plantelor le e mai bine afară decât în interior, atunci când se poate, deoarece statul în interior este o situaţie anormală pentru plante care le poate stresa. Trompeta îngerilor (Brugmansia), bougainvillea, hibiscus şi vanilia sălbatică, de exemplu, trebuie protejate de îngheţ. Abutilonul, Callistemonul, Cassia şi citricele pot suporta temperaturi sub zero. Îngheţul moderat (până la aprox. -5°C) poate fi tolerat de plantele rezistente, ca de exemplu pomul-de-aur (Aucuba japonica), pinul de Norfolk (Araucaria heterophylla), Arbutus unedo, chiparosul, loquatul (Eriobotrya japonica), dafinul, măslinul şi Acer opalus.

Lucruri pe care trebuie să la aveţi în vedere la reşedinţa de iarnă a plantelor:

În reşedinţa de iarnă trebuie asigurată igiena strictă. Curăţaţi plantele ca şi până acum, înainte de a le aduce în interior, în fiecare lună. De la sfârşitul lui ianuarie verificaţi să nu existe paraziţi, deoarece în acest moment apar păduchii verzi, iar de la începutul lui februarie există riscul apariţiei păianjenilor roşii, păduchilor lânoşi şi a afidelor. Asiguraţi-vă că locuinţa de iarnă a plantelor este aclimatizată adecvat, pentru a menţine temperatură corectă pentru iernat. La fel de importantă este şi instalarea unui monitor de îngheţ acolo unde este nevoie, deoarece va trebui să asiguraţi o aerisire la temperaturi peste zero grade dacă este prea frig. Reşedinţele cu ferestre mari, în special, se pot încălzi foarte tare de la începutul lui februarie. Totuşi, plantele care iernează nu trebuie expuse unor fluctuaţii mari de temperatură şi nici scoase afară înainte de vreme.

Informaţii despre soiurile specifice despre care ne-aţi adresat întrebări:

Agapanthus: Puneţi la iernat toate soiurile care necesită un loc luminos, răcoros, cu temperatura de 5-10°C; udaţi câte puţin, doar atât cât este nevoie pentru ca planta să nu se usuce. Soiurile cărora le cad frunzele pot să stea la iernat într-un loc întunecat şi nu trebuie udate. Replantaţi în ghivece primăvara, la fiecare doi ani.

Laurul/trompeta îngerilor: Aduceţi-o în interior înainte de primul îngheţ: dacă planta a fost uşor afectată de îngheţ şi îi cad frunzele, dar lemnul nu este afectat de îngheţ (nu este maro şi moale), poate fi salvată aducând-i în interior pe timpul iernii. Tundeţi cât mai puţin cu putinţă: cu cât tăiaţi mai mult, cu atât planta va înflori mai târziu anul următor. Puneţi laurul la iernat într-un loc luminos şi răcoros, la temperaturi de 2-5°C; dacă este ţinut într-un loc prea întunecat, va desfrunzi şi va înmuguri relative târziu în primăvară, ceea ce înseamnă că şi înflorirea va avea loc târziu. Iarna, plantele cu frunze trebuie udate cu moderaţie, suficient cât să supravieţuiască fără să se le cadă frunzele; plantele fără frunze trebuie udate cu economie, cât să nu se usuce.

Smochinul: Acum, smochinul are fructe care încă nu sunt coapte şi care urmează să se coacă anul următor. Smochinii rezistenţi la îngheţ, ca de pildă soiul Bavarian Violetta, poate rezista la temperaturi de până la -5°C, dacă vă ocupaţi de drenajul apei şi dacă înfăşuraţi planta şi ghiveciul în care se află în lână. Totuşi, cel mai uşor lucru pe care-l puteţi face este să duceţi smochinul într-un garaj. Aici, poate sta la întuneric şi la temperaturi joase. Are nevoie de apă cât să nu se usuce. Un factor crucial în ceea ce priveşte iernatul smochinilor cu fructe: planta nu trebuie expusă fluctuaţiilor mari de temperatură (de ex. expunere la soare puternic în timpul zilei şi la îngheţ peste noapte), în caz contrat fructele se vor zbârci şi vor cădea din copac.

Gingko: Este mai expus pericolului de îngheţ în ghiveci decât în pământ. Din acest motiv, cel mai bine este să-l duceţi în garaj. Sau, în timpul iernii îl puteţi scoate din ghiveci şi să-l băgaţi în pământ, într-o poziţie protejată. Dacă peste iarnă trebuie să-l ţineţi pe un balcon, înfăşuraţi ghiveciul şi planta cu lână (nu cu folie protectoare!).

Plantele aromatice: Pătrunjelul, leuşteanul, lămâiţa pot rămâne în stratul lor. Planta curry (Helichrysum italicum) şi lavanda se păstrează cel mai bine într-un loc luminos, rece, dar fără îngheţ, la 5-10°C.

Tufa de margarete: Când puneţi planta la iernat, tăiaţi cm o treime din ea. Aşezaţi-o într-un loc luminos, la 10-12°C şi udaţi-o cu moderaţie, astfel încât să nu se usuce. Primăvara, plantaţi-o în pământ proaspăt.

Leandrul: Dacă planta e matură şi puternică, va tolera îngheţul în 0 şi -5°C, adică un îngheţ uşor. În locul său de iernat, trebuie să beneficieze de lumină şi temperatură de 5-10°C. Udaţi puţin, asigurându-vă că nu se usucă.

O observaţie referitoare la întrebările despre tuns: Am discutat în detaliu despre tunderea leandrului în ultimul buletin informativ GARDENA, aşadar consultaţi numărul respectiv pentru a găsi răspunsuri la eventualele întrebări.

Floarea-pasiunii: În climele blânde (specifice culturii viţei-de-vie) şi dacă este plantată într-un loc aflat la adăpost, floarea-pasiunii (Passiflora caerulea) pot rămâne afară. Dacă planta este bine dezvoltată, poate suporta temperaturi până la -10 °C. În caz contrar, aduceţi planta în interior şi ţineţi-o la o temperatură de maxim 10-12°C, dacă temperatura exterioară este de 0-5°C. Udaţi câte puţin, atât cât planta să nu se usuce. Reţineţi că există soiuri diferite de floarea-pasiunii, inclusiv unele care nu apreciază căldura. Acestea, asemenea plantelor tropicale, trebuie să stea într-un loc cât mai luminos cu putinţă şi la o temperatură de 20°C, având grijă să menţineţi umiditatea constantă.

Citronella (Pelargonium citrosum): Puneţi-o la iernat într-un loc luminos, cu o temperatură de aproximativ 10-15°C, şi udaţi-o ocazional şi câte puţin.

Un ghid cuprinzător cu privire la plantele din ghiveci, inclusiv cum să le păstrăm peste iarnă, a fost realizat de experţii în grădinărite de la GARDENA şi publicat în 2003, la Stuttgart, de editura KOSMOS.

Comments